„Orice faceţi, să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni.” Coloseni 3:23.
Încă de la începutul războiului din Ucraina am cerut lui Dumnezeu, în rugăciune, protecție peste vecinii ucrainieni și mai ales încetarea conflictului militar. Pe lângă rugăciuni, continuăm să fim de ajutor într-un mod practic. Sute de persoane, femei și copii, au fost transportate din vamă la Cluj, cazate pentru câteva zile și ajutate să își continue drumul, mai departe spre Europa.
Săracii, oropsiţii, cei ce au suportat ravagiile războiului au căutat întotdeauna să-şi îmbunătățească condiţia lor mutându-se în locuri noi unde puteau duce o viaţă mai bună. Având puţin de pierdut în ţara lor de baştină sau în zonele lor de rezidenţă, ei caută să scape din propriile lor circumstanţe.
Domnul să răsplătească pe toți cei implicați în ajutorarea refugiaților!
„Fă tot ceea ce poți, cu ceea ce ai, acolo unde ești!” T. Roosevelt
Ne bucurăm să lansăm astăzi, 24.04.2021, o nouă versiune a site-ului bisericii Vestea Bună.
Duminică, 10 ianuarie 2021, pentru Biserica Vestea Bună din Cluj-Napoca a fost o sărbătoare frumoasă și în Cer multă bucurie!
Cinci persoane au decis să îl urmeze pe Dumnezeu, spunând DA CRED! … și Până în veșnicie!
Mulțumim bisericii Speranța și conducerii acesteia care ne-a facilitat cadrul în care să fim împreună, la sărbătoare, cu întreaga biserică. Aceasta datorită faptului că întâlnirile bisericii Vestea Bună sunt posibile în orare diferite pe secțiuni alfabetice, vitregiți fiind de părtășia cu întreaga comunitate de credință.
Prin Harul Domnului, ziua de 19 ianuarie 2020 a fost una specială pentru biserica penticostală Vestea Bună din Cluj-Napoca:
Slujba de celebrare a slujirii pastorale de 25 de ani a fratelui pastor Ambrozie Pop.
La acest eveniment au participat și au transmis mesaje frații păstori Ilie Dobrean din Hațeg, Marin Pintilie din Cluj-Napoca, David Măgduț din Chicago, Valerian Mocan din Zalău, Petru Aron din Târgu Mureș, Nelu Bochian din București, Pavel Riviș Tipei, fostul președinte al Cultului Creștin Penticostal din România și Vasile Bojor, președintele Comunității Penticostale din Cluj.
Colaboratori ai fratelui Ambrozie Pop, în toți acești ani, frații Dinu Câmpean și Vasile Dan au înmânat plachetele de recunoștință din partea bisericii Vestea Bună, iar păstorul Daniel Bujeniță a transmis un mesaj de apreciere pentru toți acești ani de slujire:
,,În recunoașterea celor 25 ani de slujire pastorală, vă mulțumim și vă apreciem pentru înțelepciunea și răbdarea dumneavoastră, pentru devotament și dăruire, pentru credincioșie, verticalitate și maturitate în gestionarea situațiilor dificile, pentru entuziasmul și optimismul pe care reușeați mereu să le regăsiți și să le insuflați celorlalți, precum și pentru bunătatea și voioșia mereu prezente pe chipul și în sulfetul dumneavoastră. Fiți binecuvântat!”
Gândurile de final și mesajul emoționant al fratelui Ambrozie Pop au făcut ca sărbătoarea să fie înălțătoare.
Bucuria acestei sărbători a fost întregită, spre slava Domnului, de corul mixt, fanfara bisericii, grupul bărbătesc împreună cu diverse slujiri individuale.
După o perioadă de rugăciuni și căutarea călăuzirii lui Dumnezeu, Biserica Vestea Bună din Cluj-Napoca a ales pe fratele Daniel Bujeniță pentru slujirea pastorală.
După mai mult de 8 ani de slujire în Biserica Speranța din Cluj-Napoca, credem că Domnul a găsit cu cale să îi încredințeze alte responsabilități.
Căsătorit cu Daniela și binecuvântat cu o fetiță minunată, Adela, fratele Daniel s-a pus la dispoziția Domnului pentru o nouă slujire împreună cu întreaga familie.
În duminica din 25 august a avut loc slujba de învestire în slujirea pastorală a fratelui Daniel Bujeniță.
Serviciul divin de închinare a fost cu adevărat o sărbătoare. Cântecele formațiilor bisericii, mesajele biblice ale fraților pastori: Ionuț Benea din Biserica Speranța Cluj-Napoca, Mircea Deteșan Vicepreședintele Comunității Regionale Penticostale Cluj, Aurel Moldovan, Vicepreședintele Cultului Creștin Penticostal din România și mai ales mesajul emoționant al fratelui Ambrozie Pop au făcut ca sărbătoarea să fie deosebit de înălțătoare.